munte batran, razi pentru ultima data

maine, urasc zilele si scurgerea umbrelor secundelor din clepsidra…
sunt prins in siajul devenirii eterne, acest pereptuum-mobile ce traverseaza chiar si cele mai impetuase bariere ale destinului si care face ca toti sa jucam acelasi rol din nou si din nou pana la despartirea ce nu va veni vreodata intre om si divinitate.
is, restul e doar interpretarea cerebelului meu a luminii ce atarna in ochi-mi de soim. si totusi fiecare rol pe care il vedem la ai nostri semeni nu ne e deloc strain, nici macar atunci cand moare cineva sau cand se naruie o speranta.
nu am vazut regi care sa se prosterneze in fata destinului si al timpului iar noi ne suntem propii regi ai uitarii.
azi, cand mergem fiecare cu nepasare si linsati de griji macabre imputind linistea serii cu mirosul pestinential al nevoilor noastre imediate, calcam pe culmile ultime ale nimicniciei noastre searbede ce ne mana spre perpetuarea speciei.
zilnic mor ca sa inviez in clipa urmatoare, oare is nemuritor ori is doar un damnat la suferinta eternei rataciri al sensului zadarniciei existentiale.
rad de dupa moartea-mi vie ce ma mai retine in ghilimele favoarei ce mi-a acordato timpul inainte de urmatorul act, cel de reintrupare in neant.
si eram acolo in uitare, hrapret cu timpul pe care il cucerisem redutei inexpunabile a starii de a fi.

Tim

Read more posts by this author.

Subscribe to Trei Puncte

Get the latest posts delivered right to your inbox.

or subscribe via RSS with Feedly!
.