la vie...

cred ca mi-am reaprins unele sentimente pentru limba franceza, a inceput sa se astearna lin in consideratiile mele pozitive si totodata calde, sediment asemantor cu limba asta romana( un amestec de soare si balegar)…
am vazut prima parte din la vie an rose, un film despre Edith, maret, poate prea maret i-a fost destinul.
poate ca daca cineva m-ar fi intrebat despre viata-mi intre ce perioada sa infloreasca as fi ales fara sa ezit 1919-1939 pentru ca a fost o perioada ce ma marcheaza si pe care as fi traito pana as fi murit.
cat despre film, e unul sumbru amestecat cu sunetele magnifice al glasului ala sfartecator de inimi. un tablou tenebros intro paleta auditiva specifica sperantei insa si un semnal de alarma: suntem atat de singuri si restul oamenilor ce ne inconjoara o fac din acelasi motiv pentru care si noi le insotim umbra, nevoia de a supravietui, si parca nareaza un suflet pustit de succes ce cauta doar o intrupare intre cei pe care- i iubeste cu adevarat si o schimonosire, o mimare a integrari prin muzica intre cei straini: oamenii civilizati.

Tim

Read more posts by this author.

Subscribe to Trei Puncte

Get the latest posts delivered right to your inbox.

or subscribe via RSS with Feedly!
.